CONSILIUL LEGISLATIV

Aviz nr. 678 / 2017

Dosar nr. 723 / 2017

 

AVIZ

referitor la proiectul de Ordonanță pentru modificarea unor acte normative în domeniul administrației publice centrale

 

Analizând proiectul de Ordonanță pentru modificarea unor acte normative în domeniul administrației publice centrale, transmis de Secretariatul General Guvernului cu adresa nr.201 din 23.08.2017,

 

CONSILIUL LEGISLATIV

 

În temeiul art.2 alin.1 lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată și al art.46(2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,

Avizează favorabil proiectul de ordonanță, cu următoarele observații și propuneri:

1. Proiectul de ordonanță a Guvernului are ca obiect modificarea unor acte normative în sensul trecerii Administrației Naționale de Meteorologie de sub autoritatea Secretariatului General la Guvernului, care îndeplinea atribuțiile de minister de resort, sub autoritatea Ministerului Mediului. Precizăm că prin adoptarea soluțiilor legislative propuse la art.I și II din proiect, textele art.33 alin.(2) din Legea nr.90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, respectiv art.1 alin.(3) din Legea nr.216/2004 privind înființarea Administrației Naționale de Meteorologie, revin la forma anterioară modificării acestora prin Ordonanța de urgență nr.50/2017 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/2017 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

Temeiul legal invocat pentru prezentul proiect de ordonanță îl reprezintă dispozițiile art.1 pct.III poz.4 și 5 din Legea nr.161/2017 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.

În ceea ce privește trimiterea la poz.5 din legea sus-menționată, semnalăm faptul că aceasta privește reglementarea unor măsuri din domeniul fondurilor europene nerambursabile.

În acest caz, este de analizat dacă această normă poate constitui temei al proiectului analizat, având în vedere obiectul de reglementare al acestuia.

2. Având în vedere că, potrivit prevederilor art.73 alin.(3) lit.e) din Constituție, organizarea și funcționarea Guvernului României face parte din domeniul rezervat legilor organice, precum și faptul că, potrivit Deciziilor Curții Constituționale nr.548/2008 și nr.786/2009, legile organice pot cuprinde și dispoziții care nu sunt de natura acestor legi, este necesar ca inițiatorul să argumenteze că prevederile din Legea nr.90/2001 ce se propun a fi modificate nu sunt de natura legii organice.

 

PREȘEDINTE

 

dr. Dragoș ILIESCU

 

București

Nr.678/23.08.2017